Șapte piese esențiale din garderoba de toamnă

Stil vestimentar?

Hmmm, nu am reflectat niciodată prea mult la acest aspect. Însă cel mai des am asortat armonios culorile. Despre culori puteți să mă întrebați, le ador. Îmi place să le privesc să le amestec pe pânză, să le potrivesc în farfuria cu fructe sau să le asortez atunci când le îmbrac.

De obicei îmbrac mai întâi culorile, abia după blugii și ghetele.

Culorile de toamnă le ador în special, sunt calde precum emoțiile mele în timp ce îmi privesc copii alergând prin frunzele colorate care foșnesc sub tălpile ghetelor de la New Balance. Pentru mine vestimentația înseamnă culori. Pentru ei mai înseamnă și cât de cool sunt sau dacă ghetele au spumă de amortizare EVA. Ca să poată sări cât mai mult fără să-i doară tălpile, dacă mai dau și de culorile preferate i-am pierdut pe site-ul Answear. Cel mic a dat peste un fular de la Tommy Hilfiger, galben pui. El este îndrăgostit de culoarea galben, așa că voi avea o toamnă mult mai colorată. Fularul nu m-a lăsat nici pe mine fără emoții, cred că o să-l probez și eu. 🙂

Care ar fi cele șapte piese esențiale din garderoba de toamnă fără de care nu aș supraviețui?

Ținând cont de faptul că petrecem multe weekend-uri cu familia la munte, odată cu toamna apare și fularul în viața mea, fără el nu ies din casă. Vântul rece montan îmi face o legătură deosebită cu fularul și cu cât e mai colorat cu atât mai cald îmi este.

În același context nu rezist fără geacă lungă, am pus deja ochii pe geaca Tommy Hilfiger bleumarin de pe Answear. Este rezistentă la apă și folosește tehnologia DuPont care protejeaza materialul impotriva petelor. Cred că o să fie perfectă pentru diminețile reci cu cafeaua în mână pe malul lacului Bâlea.

Ca orice viață de mămică de băieți fără blugi ca fără aer. Blugii sunt salvatorii la hârjoneală prin frunze, pe vârful muntelui, dar și la plimbările de seară în parcul Tei.

Următoarele două sunt deja pentru suflețel, nu pentru confort. Paltonul și botinele mi se asociază cu culorile bej și maro anul acesta, la ele aș mai adăuga o eșarfă bleu deschis vintage, încă o culoare care mă fascinează.

Al șaptelea element 🙂

Am ajuns la ultima dintre piesele esențiale din garderoba de toamnă. E greu să alegi doar 7 elemente, dar mai ușor decât 5 elemente (știți voi filmul cu pricina). Șosetele, pentru ele am o dragoste aparte și cea mai colorată dintre toate, pe lângă blugi. 🙂 Oricum doar eu știu ce culoare sunt, cel mai des. Așa că am și colorate, și pastelate, și cu cireșe, și cu floricele. Uneori mai sustrag câte o pereche de la băieți dacă îmi pare că îmi stau mai bine mie. 🙂 Deja nu mai au pretenții s-au obișnuit, doar zâmbesc.

Observ că am împărțit piesele vestimentare pe categorii fără să vreau: pentru munte, pentru ieșit în oraș și pentru casă. Să nu credeți că umblu prin casă în eșarfă, doar în ciorapi :), desigur când copiii sunt la școală. 😉

*Articol scris pentru competiția SuperBlog 2020.

*Photo credit: answear.ro și arhiva personală, editate de autor.

Sharing is caring 🙂
0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] Șapte piese esențiale din garderoba de toamnă […]

LinkedIn
Share