Dați-mi un punct de reper și îmi voi schimba lumea…

Elefantul meu carti personalizate

Într-o lume plină de mișcare, gălăgie, hiperactivitate, emoții duse la extrem, simțim nevoia de liniște și ordine la nivelul minții. Copiii în mod special au nevoie de puncte de reper, ei neavând prea multe experiențe la care să se raporteze. Noi, adulții, avem un rol decisiv în formarea primelor puncte de sprijin pentru copii, reprezentate prin valori, abilități și principii de viață. Dar cum le putem transmite aceste repere astfel încât să fie primite fără rezistență și să-i ajute să-și dezvolte lumea interioară? Cum putem ajuta copiii să-și facă ordine în minte și să fie încrezuți în forțele proprii?

Acest aspect mă frământă de mult, de aceea am încercat diferite strategii cu copiii mei. De la cântat, desenat, creare modele din plastilină până la yoga și mindfulness. Însă de fiecare dată au câștigat poveștile. În momentul în care luam cartea în mână, se cuibăreau lângă mine, ochi și urechi. Astfel luam la rând cărțile din bibliotecă până le terminam. Când nu mai aveam cărți noi inventam eu poveștile, iar personajelor le dădeam numele lor. Să vedeți atunci ce reacții stârneam, se simțeau parte din poveste, uneori mai adăugau de la ei caracteristici personajelor sau acțiuni care ar fi trebuit să le întreprindă. Acele povești durau cel mai mult și creau o stare de spirit de nedescris.

Importanța numelui în formarea personalității copilului

Între timp, am aflat de ce aveau acest efect poveștile în care foloseam numele lor pentru personajele principale. Numele este ca o prelungire a personalității noastre. Ne place foarte mult să auzim numele nostru spus în diferite contexte. Atunci când ne auzim numele devenim atenți și implicați în ceea ce facem. Este un fel de răspuns la faptul că celorlalți le pasă atât de mult de noi încât ne-au reținut numele. Acest lucru nu este conștient, el vine natural. Din proaspăta copilărie ne-am asociat cu numele până ne-am întrepătruns cu el, devenind astfel parte din noi.

Mavis Himes, autorul cărții ”The Power of Names”, spunea: ”Numele este ca o umbră alungită atașată la călcâiele noastre.”

Fiecare dintre noi creează semnificațiile proprii pe care le atribuie numelui. Unele semnificații le-am primit de la societate prin intermediul altor persoane cu același nume cu care ne-am asociat la un moment dat.  Însă pe parcurs refacem semnificațiile pe care i le-am dat, atribuindu-i propriile interpretări și asociații personale.

În cazul copilului putem folosi aceste efecte pentru a-i clădi un caracter puternic, o minte limpede, o stimă de sine bună și alte calități care l-ar ajuta să devină o persoană integră, independentă și curajoasă. Astfel ar fi perfect dacă numele copilului ar face parte din povești, iar personajului să-i fie atribuite calitățile pe care vrem să le asocieze copilul cu numele său, respectiv cu sine.

Soluția este la Elefantul Meu

De la idee la soluție a durat doar cât un ”search” pe Google cu sintagma – carti personalizate pentru copii. Astfel am găsit editura Elefantul Meu care transformă copilașii în eroi din povești cu mare succes, prin cărțile personalizate. Mi s-a părut foarte potrivit faptul că le-au împărțit în funcție de vârstă, astfel copiii mai mari nu se plictisesc, iar cei mici înțeleg mai ușor mesajele. Descoperirea pe care am făcut-o mă va ajuta o perioadă bună în alegerea cadourilor pentru copii și nepoței, dat fiind faptul că de mulți ani încoace, cărțile sunt cadourile pentru copii alese de mine.

Cărțile personalizate sporesc interesul față de citit

Un fapt interesant este că datorită cărților personalizate copiii citesc mai mult și au un interes sporit față de cărți, acestea fiind concluziile unor studii din domeniu. Astfel cărțile personalizate ar putea deveni un instrument de impact în procesul de îndrăgire a cărților de către cei mici. Desigur, aici nu putem omite și puterea exemplului, copiii au nevoie de un model comportamental consecvent după care să se ghideze. Mai simplu, copilul trebuie să vadă că adulții din jurul lui citesc și că sunt entuziasmați făcând acest lucru. Când citiți dintr-o carte și vi se pare potrivit să împărtășiți o anumită idee interesantă cu copilul sau cu soțul/soția, ar trebui să o faceți, copilul va simți că este important ceea ce faceți și că vă place.

Acum vă las în compania celor de la editura Elefantul Meu, în video-ul de mai jos, unde este explicat foarte amănunțit cum sunt create cărțile personalizate. Eu mă duc să ”plonjez” pe site-ul lor, elefantulmeu.ro, în căutarea cadourilor pentru sărbători. 😉

*Articol scris pentru competiția SuperBlog 2020.

*Photo credit: elefantulmeu.ro și arhiva personală, editate de autor.

Sharing is caring 🙂
0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
3 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] Dați-mi un punct de reper și îmi voi schimba lumea… […]

trackback

[…] Dați-mi un punct de reper și îmi voi schimba lumea… […]

LinkedIn
Share