Creativitate și rezonabilitate – Tu ce alegi?

„Omul rezonabil se adaptează la lume. Omul nerezonabil adaptează lumea la el. Tot progresul lumii depinde de omul nerezonabil.”  George Bernard Shaw

A fi sau a nu fi, rezonabil în procesul creativ? Pornind de la definiţia cuvântului rezonabil, care conform DEX înseamnă: care are o judecată sau o comportare rațională, cumpănit, cuminte; care se menține în limitele normale, obișnuite, care nu are nimic ieșit din comun, fără exagerări, cumpătat; tind să cred că rezonabilitatea nu are nimic de a face cu creativitatea care presupune în primul rând originalitate şi valoare nicidecum ceva obişnuit.

Procesul creativ, după opinia lui Wallas şi altor autori are patru etape: pregătirea, incubaţia, iluminarea şi verificarea. Cercetările au arătat că aceste patru etape coexistă aproape simultan la oamenii creativi. În acest sens a patra etapă, adică verificarea sau recunoaştera de către public nu iese din minte pe tot parcursul procesului creativ şi corelăm permanent ideile care ne vin cu felul în care credem noi că va reacţiona publicul. În acest caz, fiind rezonabili, ideile noastre vor fi mereu limitate la ce este normal, la ce credem că oamenii vor înţelege şi le va plăcea. Totodată, aceste credinţe sunt trecute prin prisma a cine suntem noi, adică ce este rezonabil pentru noi. Gândurile şi ideile noastre rezonează doar cu  oamenii care au aceleaşi valori de viaţă ca noi sau poate nici cu ei, astfel, limitând şi mai mult posibilitatea de a crea ceva unic.

Este o tendinţă actuală să se axeze mai mult pe rezultatele procesului creativ, considerând ca fiind cel mai important. Dar procesul creativ este mult mai complex şi unele rezultate care nu au rezolvat problema vizată pot fi de valoare în altă conjunctură. După cum afirmă Scott Barry Kaufman şi Carolyn Gregoire:  “Ideile care par irelevante sau “nebuneşti” la un moment dat pot fi ingredientele perfecte pentru o conexiune sau perspectivă strălucită în alt context”. Şi aici avem multe exemple în istorie unde au fost create soluţii la unele probleme majore accidental în timp ce se urmărea alt rezultat: un exemlu ar fi artificiile care au fost descoperite în China accidental de un bucătar, teflonul a fost descoperit de Plunkett în timp ce încerca să fabrice un nou agent de refrigerare, plasticul, radioactivitatea, stiumlatorul cardiac etc. „Erori, anomalii lucruri care au mers greşit au iniţiat adesea idei noi şi revelaţii. Asta pentru că asemenea evenimente ne duc înafara graniţelor raţionalului.”  Aici vreau să atrag atenţia la faptul că oamenii fiind foarte axaţi pe rezultat, tind să fie rezonabili şi nu permit procesului creativ să se desfăşoare în plină forţă, îndreptând-ul într-o singură direcţie astfel ratând multe oportunităţi posibile.

Probabil o să vă gândiţi că oricum o idee creativă conform definiţiei trebuie să fie şi recunoscută de societate, însă nu este specificat şi când trebuie să fie recunoscută. Oare recunoaşterea trebuie să vină odată cu ideea creativă? Istoria ne arată că nu, cele mai creative idei au fost din start nerezonabile pentru perioada în care au apărut. Unii din inventatori au fost arşi pe rug pentru aceasta, ca după un timp să li se recunoască valoarea ideilor. Cel mai relevant exemplu este Giordano Bruno care a afirmat că  universul este infinit prin care respingea astronomia tradiţională din acele timpuri. Un alt exemplu este Da Vinci care inventa elicopterul în timp ce oamenii considerau că este o nebunie, Jules Verne care a descris în cartea sa „De la pământ la lună” pistolul cu laser şi nave spaţiale. Albert Einstein cu teoria relativităţii pe care oamenii de ştiinţă din acele timpuri au respins-o ca fiind absurdă. Un exemplu mai recent este afirmaţia lui Bill Gates despre faptul că în fiecare casă va fi câte un computer, computerul pe atunci fiind foarte scump şi oamenii nu îi vedeau utilitatea în casă.

Cea mai mare problemă cu rezonabilitatea este, că toţi încercăm să luăm decizii raţionale, ţinând cont de circumstanţe, partea proastă fiindcă tot restul planetei face la fel. Şi până la urmă, rezonabil sau nu în procesul de creativitate, ai aceleaşi şanse să creezi ceva valoros sau nu pentru omenire, însă pentru a crea ceva original, balanţa va înclina mereu de partea nerezonabilităţii. Nu am auzit pe nimeni vreodată să spună că a fost uimit de ceva rezonabil, pe când creativitatea trebuie să stârnească uimire. Eu aleg să fiu nerezonabilă în procesul creativ! Tu ce alegi?

O să închei cu un citat de la Andrei Pleşu: „Ştiu foarte bine că nu poţi transforma „rezonabilul“ în virtute supremă. Inventarul experienţelor noastre de viaţă nu poate fi „curăţat“ de numeroasele lui episoade nerezonabile, fără riscul de a deveni o plicticoasă peltea de cuminţenie stearpă. Îndrăgostirea, curajul, suferinţa, creativitatea nu pot fi judecate (sau practicate) în termeni de „rezonabilitate“.

Referințe:

  1. Scott Barry Kaufman şi Carolyn Gregoire, Făcut pentru creaţie, Editura Publica, 2016
  2. Edward De Bono, Creativitatea serioasă, Editura Curtea Veche, 2012
  3. Paul Arden, Gândeşte fix pe dos, Editura ART, 2010
  4. https://dexonline.ro/definitie/rezonabil
  5. http://www.personalityresearch.org/papers/dickhut.html
  6. https://adevarul.ro/cultura/arte/rezonabil-cool-1_55cb33b6f5eaafab2c777c97/index.html
Sharing is caring 🙂
0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
LinkedIn
Share