Ce înseamnă frumusețea clasică – sănătate, ritualuri sau zâmbete pline de farmec?

gerovital

Sunt riduri care apar de la sinceritate, acele riduri le are până și un copil, nu pentru ele mă îngrijorez. Ridurile care mă provoacă să iau atitudine sunt cele care apar în urma îngrijirii necorespunzătoare a pielii. Cele care îmi semnalizează că pielea mea suferă. Intrușii care se strecoară pe frunte sau pe lângă ochi și îmi spun cu un zâmbet sarcastic: ”iar nu ai timp de tine, iar procrastinezi începutul ritualului de însănătoșire a pielii…”. În acele momente mă supăr și mai tare, în consecință ele se prind în horă și țopăie fericite pe chipul meu, supărarea le dă puteri.

De ce ne pasă atât de mult de aspectul pielii noastre?

În primul rând, deoarece este înscris în ADN-ul nostru că pielea frumoasă înseamnă corp sănătos. Nu pot uita momentul în care băiatul meu mai mare avea vreo 2 ani, sau mai puțin, a stat în cadă și s-a bălăcit cam mult. Când l-am scos din apă avea pielea pe degetele de la picioare zbârcită. A tras un bocet că nu știam cum să-l liniștesc. De ce credeți că un copil a reacționat în acest fel? Părerea mea este că undeva în subconștientul nostru este înscris că pielea fină și netedă înseamnă sănătate, opusul este un semn de alarmă. De aici se trage și faptul că suntem atrași de frumusețea clasică, ea întruchipând sănătatea.

Pe parcursul istoriei, societatea a creat niște norme, astfel, pe lângă criteriul de sănătate, imaginea noastră este esențială. Vrem sau nu, suntem întâmpinați după cum arătăm, și nu este vorba doar de ținută ci și de aspectul pielii. Nu susțin că este corect sau greșit, este o realitate, dacă ne pasă sau nu este doar alegerea noastră.

Pielea este un organ și are nevoie de îngrijire

Atunci când te doare capul bei imediat un ceai de mușețel, ca să îți treacă. Atunci când pielea se usucă, are nevoie de hidratare, nu mai târziu sau mâine, în acel moment. Va fi cam târziu dacă aștepți momentul în care te va durea pielea, durerea începe de la un grad destul de avansat de deteriorare.

Ca să nu ajung în situația în care nu voi mai putea întoarce timpul înapoi, ce ține de tenul meu, mi-am creat niște reguli. De obicei nu ne plac regulile, însă dacă vei analiza, vei observa că până nu stabilești niște pași de urmat lucrurile nu se aranjează la locul lor, deoarece nu ai niște ancore pe care să te bazezi. La început nu poți fi consecventă, poate unii pași îi vei omite, însă cu timpul intră în rutină. Le mai încalc și eu, însă deoarece le-am stabilit, mă întorc la ele cu ușurință în orice moment. Pe parcurs am schimbat doar produsele cosmetice în conformitate cu vârsta sau anotimpul.

Demachierea de seară

Demachierea ne ajută să eliberăm porii de murdărie și toxine. Trăim într-un mediu foarte poluat care ne omoară pielea în fiecare zi. Demachierea corectă cu produse de calitate ajută pielea să respire ușurat și să se elibereze de povara adunată de peste zi. Pentru demachiere de obicei folosesc Emulsie Hidratantă Demachiantă 2 în 1 de la Gerovital din seria Gerovital H3 Classic. Pe lângă curățare îmi oferă hidratare și hrănire datorită ingredientelor.

Crema hidratantă

Hidratarea ajută pielea să se bucure, să se calmeze și să radieze. Pielea ca și restul corpului este creată din celule, atunci când celulele noastre sunt fericite devenim și noi. Pentru hidratarea tenului folosesc cremă hidratantă și cremă contur ochi și buze din seria Gerovital H3 Classic. Îmi plac produsele din seria Gerovital H3 Classic, compoziția lor s-a pliat foarte bine pe necesitățile pielii mele. Majoritatea conțin acid hialuronic care hidratează tenul şi reface integritatea matricei extracelulare și îmbunătățește fermitatea pielii. Vitamina E care asigură protecţie antiradicalică, prevenind îmbătrânirea prematură a tenului. Juvinity care întârzie îmbătrânirea metabolică a nucleului celulelor și revigorează replicarea celulară.

  • Crema Intensiv Hidratantă (45+)
  • Crema Lift Hidratantă de zi (35+)
  • Crema Lift Restructurantă de noapte (35+)
  • Emulsia Hidratantă Demachiantă 2 în 1 (30+)
  • Crema Contur Ochi și Buze (35+)
  • Crema Antirid Nutritivă (45+)
  • Crema pentru ten matur, uscat, ridat (55+)
  • Crema Regenerantă pentru Mâini.

Yoga pentru față

Exerciții yoga pentru față. Sub pielea feței, ca pe tot corpul, sunt mușchi. Pielea feței se lasă în jos și din cauza că acești mușchi nu sunt tonifiați. Sunt niște mișcări simple care au un efect minunat. Înainte de exerciții, este important să aplici o cremă hidratantă, ca să nu-i fie afectată structura.

Zâmbesc zilnic

Zâmbetul tonifiază musculatura feței și ne eliberează de stres, în consecință se reglează și metabolismul, care este crucial pentru un ten sănătos. Stresul acționează direct asupra aspectului pielii, persoanele stresate au o culoare nesănătoasă a tenului.

Mindfulness și îngrijirea tenului

Ce ai zice dacă ai transforma ritualul de îngrijire a tenului într-un moment de minfulness. Rezervă-ți câteva minute dimineața și seara în care îți propui să nu gândești la nimic altceva decât la procesul de îngrijire a pielii. Să-i acorzi toată atenția ta și produsele cosmetice pe care le merită. Totodată, aceste momente de conștientizare a prezentului te vor ajuta să îți clarifici gândurile și să te relaxezi. Dacă ai copii prin casă vor fi utile și niște căști cu muzica preferată la maxim (din experiența personală). 🙂

Când te iubești cu adevărat, folosești produse bune și arăți pe măsura iubirii față de tine

Este foarte important să te iubești așa cum ești. Nu-ți fie frică, faptul că te iubești nu înseamnă că accepți starea actuală a lucrurilor. Poți să te iubești, dar totodată să schimbi și să îmbunătățești zilnic ce ți-ai propus.

În concluzie, frumusețea clasică înseamnă frumusețe naturală, care semnifică sănătate și produse de calitate. Îmi place că Farmec își îmbunătățește produsele și le adaptează nevoilor mele cu mult farmec și consecvență, și are grijă să nu îmi lipsească zâmbetul de pe buze.

Un zâmbet plin de farmec vă doresc!

*Articol scris pentru competiția SuperBlog 2020.

*Photo credit: Farmec.ro și arhiva personală, editate de autor.

Sharing is caring 🙂
0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] Ce înseamnă frumusețea clasică – sănătate, ritualuri sau zâmbete pline de farmec? […]

LinkedIn
Share